Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului



Ordin nr. 1856/2006 din 11/10/2006

 
pentru aprobarea Părţii I "Normele de autorizare a şcolilor de conducători auto" din Normele de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutierePublicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 887 din 31/10/2006
Actul a intrat in vigoare la data de 31 octombrie 2006


În temeiul prevederilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, ale art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 625/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin: 

Art. 1. - Se aprobă Partea I "Normele de autorizare a şcolilor de conducători auto" din Normele de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. 
Art. 2. - Prezentul ordin transpune prevederile pct. 5 al anexei II din Directiva Consiliului nr. 2.000/56/CE din 14 septembrie 2000 de modificare a Directivei Consiliului 91/439/CE privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 237 din 21 septembrie 2000. 
Art. 3. - Direcţia generală infrastructură şi transport rutier din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. 
Art. 4. - Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului transporturilor nr. 146/1999 pentru aprobarea Părţii I "Norme de autorizare a şcolilor de conducători auto" din Normele de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 17 mai 1999. 
Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

p. Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,
Constantin Dascălu,
secretar de stat 

Bucureşti, 11 octombrie 2006. 
Nr. 1.856. 

ANEXĂ



PARTEA I


"Normele de autorizare a şcolilor de conducători auto"
din Normele de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a
personalului din domeniul transporturilor rutiere 
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului



CAPITOLUL I


Dispoziţii generale 

Art. 1. - Şcolile de conducători auto fac parte din cadrul instituţional naţional de asigurare a siguranţei circulaţiei rutiere, contribuind la ridicarea nivelului de siguranţă a traficului. 

Art. 2. - Şcolile de conducători auto îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizaţii eliberate în condiţiile prezentelor norme. 

Art. 3. - (1) Şcoala de conducători auto reprezintă o instituţie de învăţământ unde se predau elemente de bază ale disciplinelor necesare obţinerii permisului de conducere a autovehiculelor. Şcoala funcţionează într-o locaţie amenajată cu săli de curs, spaţii pentru rezolvarea problemelor administrative, spaţiu pentru parcarea vehiculelor aparţinând şcolii, precum şi alte dotări necesare bunei desfăşurări a procesului de învăţământ. 
(2) Şcoala de conducători auto nu poate funcţiona în spaţii situate în blocuri cu mai multe etaje destinate prin construcţie locuirii. 

Art. 4. - (1) Pregătirea teoretică şi instruirea practică în conducerea auto a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere a autovehiculelor se efectuează numai în şcoli de conducători auto autorizate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. 
(2) În cadrul şcolilor de conducători auto autorizate procesul de pregătire se va desfăşura conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obţinerii permisului de conducere şi programelor şcolare, aprobate în conformitate cu prevederile legale. 

Art. 5. - (1) Şcolile de conducători auto sunt: 
a) şcoli de conducători auto aparţinând sistemului învăţământului de stat sau unităţi din sistemul de învăţământ particular; 
b) şcoli de conducători auto care funcţionează în cadrul unor societăţi comerciale sau regii autonome. 
(2) Nu sunt supuse prevederilor prezentelor norme şcolile de conducători auto care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi în celelalte instituţii componente ale sistemului naţional de apărare numai pentru nevoile proprii. 

CAPITOLUL II


Condiţiile de autorizare a şcolilor de conducători auto 

Art. 6. - (1) Autorizarea şcolilor de conducători auto, cu excepţia celor prevăzute la art. 5 alin. (2), se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii referitoare la: 
a) onorabilitate; 
b) bază materială; 
c) competenţă profesională. 
(2) Se consideră îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. a) dacă persoana care conduce şi organizează activitatea şcolii de conducători auto, reprezentând şcoala în relaţia cu autorităţile, nu a fost condamnată pentru infracţiuni care o fac incompatibilă cu această activitate. 
a) Persoana care conduce şi organizează activitatea şcolii de conducători auto răspunde de asigurarea condiţiilor de pregătire teoretică şi instruire practică în conducerea auto a cursanţilor şi are următoarele obligaţii: 
1. să respecte prevederile metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obţinerii permisului de conducere; 
2. să îmbunătăţească baza materială de pregătire teoretică şi instruire practică în conducerea auto; 
3. să promoveze în activitatea de învăţământ metode, procedee şi mijloace moderne; 
4. să urmărească, prin instructorii de conducere auto angajaţi, comportamentul cursanţilor, hotărând, dacă este cazul, întreruperea pregătirii celor care prezintă manifestări incompatibile cu calitatea de conducător auto; 
5. să organizeze şi să controleze desfăşurarea procesului de pregătire a cursanţilor, conform programei şcolare avizate, şi de instruire practică în conducerea auto; 
6. să menţină în permanenţă funcţionalitatea bazei tehnico-didactice de instruire; 
7. să elibereze certificatul de absolvire numai cursanţilor care au dobândit cunoştinţele teoretice şi practice necesare; 
8. să anunţe, în termen de cel mult 15 zile, la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. pe a cărei rază teritorială şcoala de conducători auto îşi desfăşoară activitatea, orice modificare faţă de condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare; 
9. să asigure arhivarea registrelor de evidenţă a cursanţilor, copiilor de pe fişele de şcolarizare, cataloagelor, caietelor cursanţilor, contractelor încheiate cu cursanţii, precum şi a documentelor şcolare privind evidenţa şi verificarea cunoştinţelor acestora. 
b) Persoana care conduce şi organizează activitatea şcolii de conducători auto va fi declarată necorespunzătoare atunci când a îndeplinit această funcţie la o şcoală de conducători auto căreia i-a fost anulată autorizaţia din vina acesteia. 
(3) Se consideră îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. b) dacă solicitantul face dovada că: 
a) deţine cu drept de proprietate sau cu contract de leasing un număr minim de vehicule, necesare pentru instruirea practică în conducerea auto a unei grupe de cursanţi, care trebuie să îndeplinească condiţiile şi să aibă dotarea minimă necesară prevăzute în anexele nr. 1 a) şi nr. 1 b) la prezentele norme. 
Autovehiculele utilizate la instruirea practică trebuie să fie agreate conform reglementărilor în vigoare, având inspecţia tehnică periodică efectuată în condiţiile legii, şi să fie asigurate pentru daune cauzate terţilor, inclusiv persoanelor care se află în interiorul acestora cu ocazia pregătirii în vederea obţinerii permisului de conducere a autovehiculelor; 
b) deţine în folosinţă exclusivă şi permanentă, în proprietate sau cu contract de închiriere, spaţii adecvate procesului de învăţământ, care îndeplinesc condiţiile minime prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme, precum şi spaţiul necesar parcării vehiculelor deţinute; 
c) are echipamente şi dotarea tehnico-didactică proprii, corespunzătoare conţinutului programelor şcolare de pregătire teoretică şi instruire practică în conducerea auto, prevăzute în raportul de evaluare cuprins în anexa nr. 3 la prezentele norme. 
(4) Se consideră îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. c) dacă şcoala face dovada că: 
a) are angajaţi, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, instructori de conducere auto şi profesori de legislaţie rutieră într-un număr corespunzător, corelat cu numărul de cursanţi pe care şcoala îi poate pregăti în aceeaşi perioadă de timp şi cu programa şcolară aferentă categoriilor/subcategoriilor pentru care aceştia sunt pregătiţi, dar nu mai puţin de un instructor de conducere auto şi un profesor de legislaţie rutieră, atestaţi de Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., dintre care unul poate fi desemnat să conducă şi să organizeze activitatea şcolii de conducători auto; 
b) are încheiat un contract de prestări de servicii cu o unitate medicală, societate de cruce roşie sau cu cabinet medical individual, care va asigura personal didactic specializat, cu studii superioare, pentru disciplina "prim ajutor". 

CAPITOLUL III


Eliberarea autorizaţiei pentru şcolile de conducători auto 

Art. 7. - (1) Solicitantul depune la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. din municipiul Bucureşti sau din judeţul în care îşi desfăşoară activitatea un dosar care trebuie să conţină următoarele documente: 
a) cererea-tip pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a şcolii de conducători auto; 
b) certificatul de înmatriculare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi actul constitutiv, pentru societăţile comerciale sau regiile autonome, ori actul doveditor în cazul şcolilor din sistemul învăţământului de stat sau al unităţilor din sistemul de învăţământ particular, din care să reiasă că au în obiectul de activitate pregătirea persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere a autovehiculelor; 
c) lista cuprinzând toate autovehiculele utilizate, pe fiecare categorie sau subcategorie, pentru efectuarea instruirii practice în conducerea auto, împreună cu documentele din care să rezulte că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (3); 
d) lista întregului personal didactic împreună cu următoarele documente pentru fiecare dintre instructorii de conducere auto şi profesorii de legislaţie: 
1. contractul individual de muncă; 
2. cazierul judiciar, atestatul profesional şi avizele, medical şi psihologic, valabile, pentru instructorii de conducere auto şi profesorii de legislaţie; 
3. contractul de prestări de servicii, pentru personalul didactic specializat pentru predarea disciplinei "prim ajutor"; 
e) actele de proprietate sau contractul de închiriere pentru spaţiile care îndeplinesc condiţiile minime prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme pentru desfăşurarea cursurilor, precum şi, după caz, ale poligonului pentru instruirea practică în conducerea auto pentru categoria A şi subcategoria A1. Perioada de valabilitate a contractului de închiriere trebuie să fie de minimum un an. Schiţa cu dimensiunile poligonului pentru instruirea practică în conducerea auto pentru categoria A şi subcategoria A1 este prevăzută în anexa nr. 4 la prezentele norme; 
f) pentru persoana care conduce şi organizează activitatea şcolii de conducători auto se vor depune: contractul de muncă, cazierul judiciar şi decizia de numire cuprinzând şi obligaţiile prevăzute la art. 6 alin. (2); 
g) lista cuprinzând echipamentele şi dotările tehnico-didactice proprii, în conformitate cu programa şcolară avizată. 
(2) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) se vor prezenta în copie, ştampilate şi semnate de către administratorul şcolii de conducători auto, fiecare copie având înscris în mod expres: "Subsemnatul ............ declar pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, că prezentul act este conform cu originalul". 
(3) Agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. analizează, în termen de 15 zile, dosarul şi verifică la sediul unde solicitantul îşi desfăşoară activitatea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentele norme, întocmind un raport de evaluare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme. În funcţie de rezultatul raportului de evaluare se propune eliberarea autorizaţiei şcolii de conducători auto numai pentru acele categorii sau subcategorii pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentele norme. 
(4) După analizarea raportului de evaluare, în termen de 15 zile de la întocmire, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. eliberează şcolii autorizaţia pentru categoriile sau subcategoriile solicitate ori comunică în scris refuzul motivat al acesteia, după caz. 
(5) În cazul în care un operator economic organizează în mai multe locaţii, înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, şcoli de conducători auto, acesta trebuie să obţină o autorizaţie pentru fiecare dintre acestea. 

Art. 8. - (1) Autorizaţia şcolii de conducători auto se acordă pe o perioadă de 5 ani de la data eliberării pentru categoriile şi/sau subcategoriile la care se efectuează pregătirea. În cazul în care solicitantul organizează şcoli de conducători auto în mai multe puncte de lucru sau sucursale, înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru fiecare dintre acestea se va elibera câte o autorizaţie, în condiţiile respectării prezentelor norme. Eliberarea acesteia se face după prezentarea documentului de plată a tarifului aferent. Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme. Tarifele pentru eliberarea autorizaţiilor pentru şcolile de conducători auto sunt cuprinse în anexa nr. 6 la prezentele norme. 
(2) Şcolile de conducători auto care au dobândit autorizaţia vor fi înscrise în Registrul şcolilor de conducători auto ţinut la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., inclusiv pe suport magnetic. 
(3) În cazul în care, după eliberarea autorizaţiei, şcoala de conducători auto mai solicită o nouă categorie şi/sau subcategorie, acesteia, după acordarea categoriei şi/sau subcategoriei, i se va elibera o nouă autorizaţie, inclusiv cu categoria sau subcategoria respectivă, după plata tarifului aferent. Acordarea categoriei şi/sau subcategoriei solicitate se va face cu respectarea prevederilor prezentelor norme. 
Art. 9. - Pierderea, sustragerea sau deteriorarea autorizaţiei se anunţă la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. în termen de 15 zile. Pierderea sau sustragerea autorizaţiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. După publicare, Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va elibera o nouă autorizaţie, cu plata tarifelor aferente. 

CAPITOLUL IV


Suspendarea şi anularea autorizaţiei
şcolilor de conducători auto 

Art. 10. - (1) Suspendarea autorizaţiei şcolilor de conducători auto se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în următoarele cazuri: 
a) când şcoala de conducători auto nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 6, care au stat la baza acordării autorizaţiei; 
b) când se constată că se efectuează pregătirea şi pentru alte categorii de autovehicule decât pentru cele care este autorizată şcoala de conducători auto; 
c) la a treia încălcare a metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obţinerii permisului de conducere consemnată în urma unor controale ale Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. sau ale altor instituţii abilitate; 
d) la a treia încălcare a obligaţiilor ce îi revin persoanei care conduce şi organizează activitatea şcolii de conducători auto, conform art. 6 alin. (2); 
e) nerespectarea prevederilor privind evidenţa cursanţilor şi arhivarea documentelor şcolare prevăzute de legislaţia în vigoare. 
(2) Autorizaţia suspendată se poate reacorda, la cererea deţinătorului, astfel: 
a) în cazul primei suspendări, după o lună; 
b) în cazul celei de-a doua suspendări, după 3 luni. 
(3) Reacordarea autorizaţiei se face, la cerere, după ce deţinătorul face dovada că au fost remediate cauzele care au stat la baza suspendării acesteia. Pentru reacordarea autorizaţiei se va percepe tariful iniţial. 

Art. 11. - Anularea autorizaţiei şcolilor de conducători auto se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. la a treia suspendare, precum şi în următoarele cazuri: 
a) când s-au falsificat documentele şcolare sau când au fost eliberate certificate de absolvire ori adeverinţe de instruire practică în conducerea auto unor persoane care nu au finalizat sau nu au urmat cursurile şcolii de conducători auto; 
b) când se constată că şcoala de conducători auto a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării eliberării autorizaţiei; 
c) când se constată că titularul autorizaţiei şi-a încetat activitatea sau la cererea acestuia. 

Art. 12. - Suspendarea sau anularea autorizaţiei şcolilor de conducători auto va opera efectiv după terminarea perioadei de pregătire (seriei) cu durata cea mai lungă, în curs de desfăşurare. Între data comunicării deciziei de suspendare sau anulare a autorizaţiei şi data la care aceasta devine efectivă şcoala de conducători auto nu mai are dreptul de a începe alte serii de pregătire a cursanţilor. 

Art. 13. - În cazul luării măsurii de anulare a autorizaţiei şcolilor de conducători auto, se va proceda la radierea poziţiei respective din Registrul şcolilor de conducători auto. 

CAPITOLUL V


Controlul şcolilor de conducători auto 

Art. 14. - (1) Efectuarea controlului respectării reglementărilor specifice privind activitatea şcolilor de conducători auto se face de către personalul Autorităţii Rutiere Române - A.R.R., împuternicit în acest scop. 
(2) Tematica minimă de control va viza verificarea următoarelor aspecte: 
a) menţinerea condiţiilor iniţiale care au stat la baza acordării autorizaţiei; 
b) respectarea metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obţinerii permisului de conducere; 
c) respectarea programelor şcolare aprobate; 
d) modul de desfăşurare a procesului de pregătire a cursanţilor; 
e) respectarea obligaţiilor ce îi revin persoanei care conduce şi organizează activitatea; 
f) respectarea prevederilor privind evidenţa cursanţilor şi arhivarea documentelor şcolare; 
g) modul în care s-au eliberat certificate de absolvire sau adeverinţe de instruire; 
h) existenţa şi conformitatea documentelor şcolare; 
i) modul de rezolvare a reclamaţiilor, adresate în scris şcolii, din partea cursanţilor sau a instituţiilor publice abilitate. 
(3) Controlul desfăşurării procesului de instruire practică în conducerea auto, al respectării metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor în vederea obţinerii permisului de conducere şi a programelor şcolare, în trafic, este efectuat de inspectorii Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. 

Art. 15. - (1) În vederea stabilirii măsurilor şi soluţiilor pentru ridicarea nivelului de pregătire şi educaţie rutieră a persoanelor care urmează cursurile şcolilor de conducători auto, agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. împreună cu alte instituţii având responsabilităţi în domeniu vor analiza semestrial activitatea şcolilor de conducători auto autorizate din raza lor de competenţă, pe baza rezultatelor înregistrate la examenele din perioada de referinţă. 
(2) Şcolile de conducători auto au obligaţia ca semestrial, pentru semestrul anterior, să facă publică, prin afişare la sediul acestora, situaţia promovabilităţii cursanţilor la primul examen pentru obţinerea carnetului de conducere auto, pe categorii şi subcategorii, precum şi pentru fiecare instructor de conducere auto. 

CAPITOLUL VI


Dispoziţii finale 

Art. 16. - Evidenţa cursanţilor se va ţine de către şcolile de conducători auto în Registrul de evidenţă al cursanţilor, numerotat, sigilat şi înregistrat la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. Numărul de ordine din registru va fi înscris pe toate celelalte documente şcolare. 

Art. 17. - Şcolile de conducători auto autorizate au obligaţia de a arhiva şi de a păstra cel puţin 3 ani registrele, copiile fişelor de şcolarizare, cataloagele, foile de parcurs, contractele încheiate cu cursanţii, precum şi celelalte documente şcolare privind evidenţa şi verificarea cunoştinţelor cursanţilor. 

Art. 18. - În sediul şcolii de conducători auto trebuie să fie afişate următoarele: 
1. orarul după care se desfăşoară pregătirea teoretică şi instruirea practică în conducerea auto; 
2. planul de învăţământ; 
3. programele şcolare; 
4. tarifele pentru serviciile prestate; 
5. situaţia promovabilităţii cursanţilor la primul examen pentru obţinerea permisului de conducere a autovehiculelor, pe categorii şi subcategorii, precum şi pentru fiecare instructor de conducere auto. 

Art. 19. - Şcolile de conducători auto autorizate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de acestea până cel târziu la prima viză anuală ulterioară datei aderării României la Uniunea Europeană. 

Art. 20. - În funcţie de capacitatea sălii de clasă în care se desfăşoară pregătirea teoretică şi în conformitate cu prevederile cuprinse în anexa nr. 2 la prezentele norme, pe autorizaţia eliberată şcolii de conducători auto se va înscrie numărul maxim de cursanţi care pot fi şcolarizaţi în acelaşi timp (serie). 

Art. 21. - (1) Autorizaţiile emise şcolilor de conducători auto până la data intrării în vigoare a prezentelor norme rămân valabile până la viza anuală ulterioară. 
(2) Şcolile de conducători auto prevăzute la alin. (1) vor putea obţine o nouă autorizaţie în condiţiile prezentelor norme. 

Art. 22. - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va transmite anual Direcţiei generale infrastructură şi transport rutier situaţia şcolilor de conducători auto autorizate. 

ANEXA Nr. 1a)


la norme 

CONDIŢIILE
pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele destinate instruirii
practice în conducerea auto în vederea obţinerii permisului
de conducere a autovehiculelor 

Categoria A - accesul progresiv: motocicletă fără ataş, cu o capacitate cilindrică mai mare de 120 cm3 şi care atinge o viteză de cel puţin 100 km/h; 
- accesul direct: motocicletă fără ataş cu o putere de cel puţin 35 kW. 
Subcategoria A1 - motocicletă fără ataş cu o capacitate cilindrică de cel puţin 75 cm3. 

Categoria B - vehicul cu 4 roţi şi care trebuie să atingă o viteză minimă de 100 km/h. 
Subcategoria B1 - autovehicul cu 3 sau 4 roţi, care poate atinge o viteză de cel puţin 60 km/h. 

Categoria B+E - ansamblu format dintr-un vehicul de examen din categoria B şi dintr-o remorcă cu masa maximă autorizată de cel puţin 1.000 kg, care atinge o viteză de cel puţin 100 km/h şi care nu intră în categoria B; compartimentul pentru mărfuri al remorcii constă într-o caroserie de tip închis, cel puţin la fel de lată şi de înaltă ca şi vehiculul; caroseria închisă poate fi şi puţin mai îngustă decât vehiculul, cu condiţia ca vizibilitatea spre spate să nu fie posibilă decât cu ajutorul oglinzilor retrovizoare exterioare ale autovehiculului; remorca trebuie să aibă o masă reală totală*) de minimum 800 kg. 
___________ 
*) Prin masă reală totală se înţelege masa proprie a vehiculului la care se adaugă, pe timpul instruirii practice, încărcătură. 

Categoria C - vehicul a cărui masă maximă autorizată este de cel puţin 12.000 kg, lungimea de cel puţin 8 m, lăţimea de cel puţin 2,40 m şi care atinge o viteză de cel puţin 80 km/h, este echipat cu ABS şi cu o cutie de viteze cu cel puţin 8 rapoarte de mers înainte, precum şi cu un dispozitiv de înregistrare a vitezei; compartimentul pentru mărfuri constă într-o caroserie de tip închis, cel puţin la fel de largă şi de înaltă ca şi cabina; vehiculul trebuie să aibă o masă reală totală de minimum 10.000 kg. 
Subcategoria C1 - vehicul a cărui masă maximă este de cel puţin 4.000 kg, care are o lungime de cel puţin 5 m, care atinge o viteză de cel puţin 80 km/h şi care este echipat cu ABS şi cu un dispozitiv de înregistrare a vitezei; compartimentul pentru mărfuri constă într-o caroserie de tip închis, cel puţin la fel de lată şi de înaltă ca şi cabina. 

Categoria C+E - vehicul articulat sau un ansamblu format dintr-un vehicul de examen din categoria C şi o remorcă cu lungimea de cel puţin 7,5 m; vehiculul articulat şi ansamblul trebuie să aibă împreună o masă maximă totală autorizată de cel puţin 20.000 kg, o lungime de cel puţin 14 m şi o lăţime de cel puţin 2,4 m, să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h, să fie echipate cu ABS şi să aibă o cutie de viteze cu cel puţin 8 rapoarte pentru mers înainte şi un dispozitiv de înregistrare a vitezei; compartimentul pentru mărfuri trebuie să fie o caroserie închisă, cel puţin la fel de lată şi de înaltă ca şi cabina; atât vehiculul, cât şi ansamblul trebuie să aibă o masă reală totală de minimum 15.000 kg. 
Subcategoria C1+E - ansamblu format dintr-un vehicul de examen din subcategoria C1 şi dintr-o remorcă a cărei masă maximă autorizată este de cel puţin 1.250 kg; acest ansamblu trebuie să aibă o lungime de cel puţin 8 m şi să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h; compartimentul de mărfuri al remorcii constă într-o caroserie de tip închis, cel puţin la fel de lată şi de înaltă ca şi cabina; caroseria de tip închis poate să fie şi puţin mai îngustă decât autovehiculul, cu condiţia ca vizibilitatea în spate să nu fie posibilă decât prin folosirea retrovizoarelor exterioare ale autovehiculului; remorca trebuie să aibă o masă reală totală de cel puţin 800 kg. 

Categoria D - vehicul care are o lungime de cel puţin 10 m, o lăţime de cel puţin 2,40 m şi care poate atinge o viteză de cel puţin 80 km/h, echipat cu ABS şi cu un dispozitiv de înregistrare a vitezei. 
Subcategoria D1 - vehicul a cărei masă maximă autorizată este de cel puţin 4.000 kg, care are o lungime de cel puţin 5 m şi care poate atinge o viteză de cel puţin 80 km/h, echipat cu ABS şi cu un dispozitiv de înregistrare a vitezei. 

Categoria D+E - ansamblu format dintr-un vehicul de examen din categoria D şi dintr-o remorcă a cărei masă maximă autorizată este de cel puţin 1.250 kg, lăţimea de cel puţin 2,40 m şi care este capabil să atingă o viteză de cel puţin 80 km/h; compartimentul pentru mărfuri al remorcii constă într-o caroserie de tip închis, de o lăţime şi de o înălţime de cel puţin 2 m; remorca trebuie să aibă o masă reală totală de cel puţin 800 kg. 
Subcategoria D1+E - ansamblu format dintr-un vehicul de examen din subcategoria D1 şi dintr-o remorcă a cărei masă maximă autorizată este de cel puţin 1.250 kg şi care atinge o viteză de cel puţin 80 km/h; compartimentul pentru mărfuri al remorcii constă într-o caroserie de tip închis, de o lăţime şi de o înălţime de cel puţin 2 m; remorca trebuie să aibă o masă reală totală minimă de 800 kg. 

NOTĂ: 
Autovehiculele corespunzătoare categoriilor/subcategoriilor permisului de conducere C, C1, D, D1 vor fi dotate cu echipament de înregistrare conform Regulamentului 3.821/85/CE privind aparatele de înregistrare în transportul rutier (tahograf). 

ANEXA Nr. 1b)


la norme 

DOTAREA MINIMĂ
a autovehiculelor şi vehiculelor destinate instruirii practice
în conducerea auto 


a) Autoturisme: 
- dispozitiv cu dublă comandă pentru ambreiaj şi frână de serviciu; 
- două oglinzi retrovizoare interioare şi două oglinzi retrovizoare exterioare; 
- centuri de siguranţă; 
- o casetă cu inscripţia ŞCOALĂ, de culoare portocalie, cu posibilităţi de iluminare din interior, fixată transversal pe acoperiş, al cărei model este prezentat mai jos, având dimensiunile (L x l x h = 420 mm x 380 mm x 120 mm). 

b) Autocamioane şi tractoare: 
- dispozitiv cu dublă comandă pentru ambreiaj şi frână de serviciu; 
- două oglinzi retrovizoare exterioare; 
- centuri de siguranţă, în cazul autocamioanelor; 
- o casetă cu inscripţia ŞCOALĂ, de culoare portocalie, cu posibilităţi de iluminare din interior, fixată transversal pe acoperiş, al cărei model este prezentat mai jos, având dimensiunile duble (L x l x h = 840 mm x 760 mm x 240 mm); 
- o placă cu inscripţia ŞCOALĂ, cu aceleaşi dimensiuni ca ale casetei, aplicată pe partea din spate. 

c) Autobuze, troleibuze şi tramvaie: 
- dispozitiv cu dublă comandă pentru frână de serviciu şi, după caz, ambreiaj; 
- două oglinzi retrovizoare exterioare; 
- o placă cu inscripţia ŞCOALĂ, având dimensiunile duble (L x l x h = 840 mm x 760 mm x 240 mm), al cărei model este prezentat mai jos, aplicată pe părţile laterale, în faţă şi în spate. 

d) Remorci şi semiremorci: 
- o placă de culoare portocalie, montată pe oblonul din spate, perpendicular pe planul longitudinal al autovehiculului, având dimensiunile duble (L x l x h = 840 mm x 760 mm x 240 mm), al cărei model este prezentat mai jos. 



ANEXA Nr. 2


la norme 

CONDIŢII MINIME
pentru spaţiile folosite în procesul de învăţământ 

Şcoala de conducători auto trebuie să dispună de cel puţin o sală de clasă dotată cu mijloace de învăţământ şi cu materiale didactice pentru predarea disciplinelor teoretice cuprinse în planul de învăţământ, prevăzute în anexa nr. 3 la norme. 
Sala de clasă trebuie să fie astfel dimensionată, în funcţie de numărul maxim de cursanţi înscrişi într-o grupă de pregătire, astfel încât să se asigure un volum de 5 m3 pentru fiecare cursant. Sala de clasă trebuie să beneficieze pe parcursul zilei de lumină naturală. 
În funcţie de numărul maxim de cursanţi înscrişi într-o grupă de pregătire, sala de clasă va avea dotări suficiente pentru desfăşurarea în bune condiţii a pregătirii teoretice şi prezentarea tuturor subiectelor prevăzute în programa de învăţământ. 
În cazul şcolilor care efectuează pregătirea pentru categoriile sau subcategoriile C1 C, C1+E, C+E, D1, D, D1+E, D+E, Tr, Tb, Tv, acestea vor dispune suplimentar de o altă sală de clasă în care va fi predată disciplina Cunoaşterea autovehiculelor, având dotarea minimă necesară corespunzătoare prevăzută în anexa nr. 3 la norme.